Pentru foarte mulți credincioși, aprinderea unei lumânări în biserică este un gest firesc, profund, o formă de apropiere de Dumnezeu și o cale de rugăciune în liniște. Fie că este vorba despre lumânări pentru cei vii sau pentru cei adormiți, intenția este aproape întotdeauna una bună. Totuși, potrivit MGnews, preoții avertizează că există o greșeală des întâlnită pe care mulți o fac atunci când aprind lumânări, și care, contrar așteptărilor, nu aduce lumină, ci poate fi un act lipsit de adevărată valoare spirituală.
Simbolul lumânării în tradiția ortodoxă
În cultul ortodox, lumânarea este mai mult decât o flacără de ceară. Este un simbol al sufletului, al jertfei, al luminii divine și al credinței vii. Lumina lumânării îl reprezintă pe Hristos – „Lumina lumii” – și este o expresie a dorinței credinciosului de a se uni cu Dumnezeu, de a alunga întunericul păcatului și de a se curăța prin rugăciune și pocăință.
Aprinderea unei lumânări nu este doar un gest exterior, ci are un caracter profund liturgic și personal. Arhimandritul Mihail Daniliuc explică faptul că lumânarea este un semn al jertfei curate, pe care fiecare credincios o aduce în fața lui Dumnezeu. Așadar, aprinderea unei lumânări trebuie să fie însoțită de o stare de rugăciune, de conștiință, de respect.
Greșeala frecventă care anulează valoarea gestului
Preoții atrag atenția asupra faptului că mulți credincioși vin în biserică, aprind lumânarea, își fac semnul crucii și pleacă mai departe, fără să spună o rugăciune sau fără să aibă un gând sincer către Dumnezeu. Potrivit duhovnicilor, aceasta este greșeala care „Îl poate supăra pe Dumnezeu”: transformarea unui act sacru într-un gest mecanic, lipsit de implicare sufletească.
„Dumnezeu nu se uită la mâinile pline, ci la mâinile curate”, spun teologii. Rugăciunea este esențială în acest context. Lumânarea este doar suportul vizibil; ceea ce contează cu adevărat este „flacăra minții”, adică gândul curat, inima deschisă și dorința sinceră de comuniune cu divinitatea.
Ce trebuie să facem corect când aprindem o lumânare
Înainte de a aprinde o lumânare, este recomandat să facem o scurtă rugăciune, fie în gând, fie rostită încet, cu smerenie. Nu este necesar un text sofisticat, ci sinceritate și liniște interioară. Lumânarea se aprinde din credință, nu din obligație. Dacă gestul nu este însoțit de o intenție clară și de o stare de rugăciune, atunci el riscă să fie gol de conținut.
Părintele Andrei Atudori oferă o formulă simplă pe care o putem rosti atunci când aprindem lumânări pentru cei dragi. Pentru cei vii se spune: „Pomenește, Doamne, pe robii Tăi (și se spun numele)”, iar pentru cei adormiți: „Pomenește, Doamne, pe adormiții robii Tăi (și se spun numele)”. Aceste rugăciuni pot fi completate de cereri personale, formulate simplu, cu gândul îndreptat către Dumnezeu.
Lumânarea ca jertfă și milostenie
Un aspect mai puțin cunoscut este acela că o lumânare aprinsă poate fi și un act de milostenie. De exemplu, dacă dăruim o lumânare cuiva care nu are posibilitatea să o cumpere, dar dorește să o aprindă în memoria unei persoane dragi, am împlinit o faptă bună cu valoare spirituală. În acest sens, jertfa nu constă în suma de bani plătită, ci în gestul plin de compasiune și solidaritate.
De asemenea, nu este greșit să aprindem o singură lumânare pentru mai multe persoane, dacă nu ne permitem mai mult. Important este ca fiecare nume să fie pomenit în gând, iar rugăciunea să fie rostită cu convingere. Accentul nu trebuie să cadă pe numărul de lumânări aprinse, ci pe modul în care este săvârșit acest act.
Lumânări pentru vii și adormiți – ce trebuie să știm
În bisericile ortodoxe, există două locuri distincte pentru aprinderea lumânărilor: unul dedicat celor vii și altul pentru cei adormiți. Este important să nu le încurcăm. În spatele acestei separări simbolice stă ideea continuității vieții, a comuniunii dintre cei de pe pământ și cei din cer, dar și a rugăciunii neîntrerupte care leagă lumea vizibilă de cea nevăzută.
Când aprindem o lumânare pentru cei vii, ne rugăm pentru sănătatea, liniștea și mântuirea lor. Când aprindem pentru cei adormiți, cerem iertarea păcatelor lor și odihna veșnică a sufletelor. În ambele cazuri, lumânarea este o punte între credincios și Dumnezeu, dar și între cel care se roagă și persoana pentru care se roagă.
Importanța intenției și a curăției sufletului
Marii duhovnici ortodocși subliniază adesea că gestul de a aprinde o lumânare nu este magic, nu este un automatism spiritual. El trebuie să pornească din inimă. De aceea, curăția sufletului este mai importantă decât gestul fizic. O lumânare aprinsă cu gânduri rele, cu invidie sau cu răutate nu are valoare spirituală, spun preoții.
În plus, nu trebuie să confundăm gestul religios cu un obicei cultural golit de sens. Lumânarea nu este un simbol de noroc, ci un act de credință și de speranță. Atunci când aprindem o lumânare, ar trebui să ne desprindem de griji și de grabă, să ne reculegem și să înțelegem că în acele clipe avem o legătură reală cu divinul.
Ce înseamnă, de fapt, să fii „iubitor de lumină”
Arhimandritul Mihail Daniliuc spune că „cel care aprinde o lumânare se arată a fi iubitor de Dumnezeu, de Hristos, care este ‘lumina lumii’”. Acest gest nu este doar un ritual, ci o declarație de iubire, o mărturisire tăcută că vrem să trăim în lumină, în adevăr și în comuniune cu Dumnezeu.
În această logică, fiecare lumânare aprinsă cu credință devine o parte din rugăciunea Bisericii, din harul care se revarsă asupra lumii. Și tocmai de aceea, aprinderea unei lumânări nu trebuie tratată cu superficialitate.
Rugăciunea, nu flacăra, aduce lumină sufletului
Preoții ne reamintesc că ceea ce contează cu adevărat este „flacăra minții”, nu neapărat flacăra fizică a lumânării. Rugăciunea este cea care luminează cu adevărat sufletul omului. Lumânarea este doar un sprijin, un simbol, un însoțitor tăcut în drumul nostru spre liniște și pace interioară.